În postarea mea anterioară, am scris despre cum mi s-au spart primele bule – iluzia că totul ar fi la fel de ușor ca și cum aș lucra singur. Am scris despre șocul pe care l-am trăit când mi-am dat seama că, se pare, lucrul cu oamenii necesită atât abilități tehnice, cât și abilități interpersonale.
Chiar dacă mi-a luat încă câțiva ani – probabil până în jurul anului 2016 sau 2017 – să îmi interiorizez conștient aceste lecții, pot spune că mai erau și alte bule de spart. Cum am ajuns să fiu paznicul pentru un întreg etaj? De ce am început să aduc mâncare la serviciu – nu pentru că voiam să mănânc sănătos, ci pentru că nu îmi permiteam să o cumpăr?
Așa că, iată-ne în 2015-2016, lucrând dintr-un birou comun cu colegii designeri. Totul era mai mult decât distractiv – nu puteai să mergi la toaletă fără să îți blochezi ecranul (de altfel, și în ziua de azi, nu îmi las niciodată computerul deblocat, fie acasă fie la serviciu). Altfel, te-ai întoarce să îți găsești mouse-ul lipit sub birou, papucii atârnând pe marginea unei ferestre deschise, abia ținându-se, sau fundalul desktop-ului schimbat cu, să zicem, imagini educative despre procesele reproductive naturale ale animalelor.
Totul părea minunat: în fiecare dimineață la ora șase, urcam Scările Kaukas din Kaunas către biroul nostru din Centrul Vechi, colegii erau distractivi, comunicarea era excelentă, și aveam clienți – sau așa părea.
Dar totul era cu adevărat atât de bun?
Din păcate, nu. Fiind tânăr, nu am înțeles pe deplin ceea ce am menționat deja în postarea mea anterioară – credeam că dacă câștigam un solid 6.000-7.000 LTL pe lună singur, lucrând împreună, am fi câștigat de două ori mai mult. Se pare că nu a fost cazul. Fără a intra prea mult în subiectul postării mele anterioare, realitatea m-a lovit puternic când mi-am dat seama că în primul meu an, trebuia să supraviețuiesc cu aproape aceeași sumă sau doar puțin mai mult – dar acum cu doi sau chiar trei angajați. Să nu uităm de chirie. Tot ce câștigam acum era împărțit la trei.
Și așa, ca un adevărat lider (cum se laudă E. Musk, J. Bezos și alții), mi-am acordat un salariu echivalent cu 0,125 normă întreagă – doar salariul minim – pentru a plăti primul meu angajat și, mai târziu, pe al doilea. A fost un lovit psihologic. Mi s-a părut că mă întorceam în amintirile și luptele copilăriei, din care tocmai muncisem din greu să ies.
Psihologic, a fost incredibil de dificil. Mă vedeam deja ca un lider, venind dintr-o viață confortabilă, fiind cel mai bun angajat, și simțind că am atins visul american și statutul de guru IT. Și acum, trebuia să mă întorc la dificultățile financiare. Exagerez puțin, dar am calculat cheltuielile pentru lună și chiar pe zi. Uitasem de călătorii. Am încercat să îmi controlez cheltuielile pe luxuri. Găteam și aduceam mâncare la serviciu nu pentru că voiam să mănânc sănătos, ci pentru că chiar și să cheltui 5 LTL (1-2 EUR acum) pe zi pentru prânz era prea scump. Mă gândeam cum să supraviețuiesc din economiile mele, să mă asigur că angajații mei sunt plătiți, și să am totuși ceva rămas pentru mine până la plățile de dividende din vară.
Uneori, simt că nu am scăpat niciodată cu adevărat din această cursă a șobolanilor. Chiar și în cultura companiei noastre, este scris că compania își va prioritiza întotdeauna angajații în primul rând, apoi pe sine însăși. Această primă experiență a modelat această filozofie. Dar a modelat mai mult decât atât.
Până în ziua de azi, ca un adevărat lider, am curățat întregul etaj al biroului singur în weekenduri. Partea cea mai rea? Timp de câțiva ani, a trebuit să curăț baia comună dezgustătoare pentru întregul etaj.
Pe măsură ce scriu această poveste, nu pot să nu zâmbesc pentru că pare că la fiecare pas al carierei și afacerii mele, am făcut lucrurile mai complicate pentru mine decât era necesar.
De exemplu, pe etajul nostru, era un grup de persoane cu dizabilități care aveau tulburări psihologice. Nu îi iau în derâdere sau nu spun nimic împotriva lor, dar trebuie să înțeleg ce s-a întâmplat în baia noastră comună, pe care o curățam săptămânal. Nimeni în afara țărilor post-sovietice nu a văzut un semn care să spună “Nu calcați pe toaletă”.
Din păcate, vecinii noștri erau femei mai în vârstă cu probleme de sănătate mintală care, cumva – fie că urcând pe toaletă sau pur și simplu “ratând” – o lăsau într-o stare care o făcea total inutilizabilă. Nu exagerez deloc.
Nu îmi puteam permite să îmi simt angajații inconfortabil venind la birou, să nu poată folosi corect baia sau să lucreze într-un spațiu murdar. Până acum, era evident că nu ne puteam permite un serviciu de curățenie, așa că a trebuit să iau inițiativa eu însumi. În fiecare săptămână, sâmbătă sau duminică – sau uneori târziu noaptea după serviciu – am devenit domnul Curățător Ričardas, managerul-paznic.
Astăzi, nu mai simt resentimente față de acei arhitecți care au închiriat biroul de lângă noi și nu au ridicat nici măcar un deget pentru a ajuta în acei doi ani. Nu mai păstrez ranchiună împotriva vecinilor noștri care refuzau să împartă o cheie curată, privată de la baie – chiar când ne-am oferit să împărțim costurile. Nici măcar nu mă supăr pe proprietara biroului nostru, a cărei singură reacție a fost să își trimită fiica să curețe baia o dată sau de două ori – până când a văzut ce se întâmplă și a refuzat să se mai întoarcă.
Așa că, imaginați-mă, un CEO proaspăt numit cu doi angajați, lucrând douăsprezece până la paisprezece ore zilnic, inclusiv în weekenduri, și curățând băile.
La copil, eram leneș când venea vorba de treburile casnice. În școală, mă rușinam că mama mea lucra ca femeie de serviciu din cauza problemelor personale. Părea un loc de muncă degradant. Dar la 24 de ani, absolvent cu titlul de CEO, făceam același lucru.
Această experiență m-a învățat valoarea muncii grele, importanța de a nu te teme de nicio muncă, și întotdeauna de a îți asuma responsabilitatea și de a lua inițiativa.
Dacă, în școală, mi petreceam dup-amiezele scriind un blog în timp ce programam, atunci în ultimul meu an de universitate și la începutul masteratului meu, făceam tot ce era necesar pentru a mă asigura că PrestaRock-ul meu proaspăt fondat supraviețuiește.
Acestă perioadă a vieții mele mi-a forjat voința, determinarea și perseverența. Și în timp ce curățam acele toalete, mi-am promis că nu voi renunța niciodată. Nu îmi voi permite.
Astăzi, când văd postări zglobii pe LinkedIn care spun, “Lucrează inteligent, nu greu”, mă întreb dacă lucrurile erau diferite atunci.
Poate.
Dar fără această experiență, nu mi-aș fi făcut niciodată acea promisiune mie însumi – să nu renunț niciodată, indiferent de circumstanțe.
Astăzi, îmi urmez calea vieții, repetând acea promisiune mie însumi în ciuda tuturor provocărilor care îmi ies în cale.
De ce să ne alegeți?
Suntem profesioniști în e-commerce și construim magazine online PrestaShop din 2008.
Niciun e-shop nu este util fără a înțelege afacerea din spatele său. Analizăm procesele interne, definim profilurile clienților, efectuăm cercetări asupra concurenței și stabilim obiective măsurabile pentru a asigura succesul în lumea omnichannel.
Fiecare parte a unui e-shop, de la integrări la căutare și finalizare a comenzii, trebuie să funcționeze perfect. Dezvoltatorii noștri experimentați asigură un cod rapid, scalabil și de înaltă calitate pentru performanță optimă.
Ratele ridicate de conversie sunt obținute printr-o arhitectură strategică a informațiilor și un design excepțional. Expertiza noastră în UI/UX asigură o conexiune perfectă între afacerea ta și clienții tăi.
E-commerce este un sistem în continuă evoluție care necesită suport tehnic 24/7 și timpi de răspuns rapizi. Acordul nostru de suport asigură un timp de reacție de 1 oră pentru erorile critice.
De ce să ne alegeți?
Te gândești la un nou proiect? Hai să-l facem să se întâmple!
